Satul - ca matrice a tuturor valorilor și acești Ion și Maria eterni dau, în fapt, specificitatea lumii gorjenești. * Aidoma celorlalte ținuturi românești, și în Gorj primele manifestări culturale au aparținut riturilor arhaice: paparudele, caloianul, drăgaica, călușarii, moșii, orațiile de nuntă, bocetele etc. Acestea se vor fi adăugat, desigur, obiceiurilor specifice triburilor geto-dacice stabilite pe actualul areal al Gorjului (diambria, darzaleia - jocuri închinate lui Derzelas, zeul sănătății, energiei vitale, abundenței naturale), și - având în vedere că Târgul-Jiul funcționa în secolele II-III d.H. atât ca mansiones/ stațiune poștală, cât și ca vicus/ stațiune comercială pe Jiu, că la Bumbești-Jiu s-a aflat un important castru, iar valorile curative ale apelor de la Săcelu erau binecunoscute (dovadă inscripția pe care Marcus Tiberius Marcianus o dedică zeilor medicinii Aesculap și Hygia} - celor de sorginte romană. După creștinare, vor fi circulat dramele religioase precum irozii sau vicleimul, treptat însă acestea au evoluat spre forme spectaculare știute și astăzi. În Evul Mediu se vor fi manifestat și în Gorj cele două ipostaze ale spectacolului atestat pe-atunci: a) cea de la curțile demnitarilor și boierilor (amintim, aici, că județul și capitala sa au adăpostit de-a lungul timpului familii boierești puternice, care au influențat nu de puține ori istoria Olteniei și a Valahiei), la care vor fi poposit măscărici, soitari, pehlivani sau păpușari; după cum, fiind vorba de spectacole, nu vor fi lipsit îndeosebi în secolul al XVIII-lea vestitele ,,muzici” ale timpului: mehterhaneaua (alcătuită din chindii sau tobe, geamparale ori cimbale și instrumente de suflat cu sunete țipătoare) și tubulhaneaua - muzica militară.
Ambele ,,muzici” de origine turcească vor fi cântat, după împrejurări: nubeturi (cântece vesele), pestrefuri (preludii) sau vestitele încă de pe atunci manele (cântece melancolice și de amor); b) cea reprezentată de teatrul popular (folcloric), inclusiv irozii, și manifestată îndeobște cu prilejul sărbătorilor de iarnă (plugușorul, steaua, colindele, sorcova), al unor obiceiuri de vară (drăgaica, paparudele) sau al săvârșirii evenimentelor capitale din viața omului (botez, căsătorie, înmormântare), dar și prin jocul păpușilor de lemn sau cel al haiducilor, ori al celui existent în dinamica unor obiceiuri, orații, strigături cu nuanță satirică. Demn de menționat este faptul că în perioadă apar și primele informații despre muzica lautărească și practicanții săi tradiționali. Astfel, într-un zapis dat la Târgoviște, la 24 aprilie 1618, Alexandru Vodă Iliaș confirmă lui Udrea Postelnicul din Roșia mai multe cumpărături: ,, ... și iar să fie slugii Domniei Mele Udrea din Roșia {...} și un țigan anume Stan Lăutarul de la Nica Arbănașul cu 200 aspri gata ...”.
Conservarea, promovarea și valorizarea tradițiilor culturale ale Gorjului în accepțiunea de astăzi au o istorie ce depășește un secol. Un secol de mari inițiative, unele dintre ele în premieră națională. Astfel, în ultimul sfert al veacului al XIX-lea și până în primul deceniu al celui de al XX-lea, la Tg-Jiu și în Gorj se remarcă o mișcare culturală rămasă în memoria locului drept ,,noul iluminism gorjean”. Aceasta, în primul rând, datorită misiunii de “luminători” ai celor mulți pe care și-o asumă un grup de intelectuali de mare valoare și caracter, printre care amintim pe Alexandru Ştefulescu - istoric; Ştefan Bobancu și Iuliu Moisil - dascăli, foști directori ai Gimnaziului ,,Tudor Vladimirescu”; W. Rola Piekarski - grafician; Aurel Diaconovici - inginer; Emanoil Părăianu - ofițer, “poetul Gorjului”, cum era cunoscut în epocă; Ion Urbeanu - medic; Francisc Milescu, Gh. Pavelescu și Ştefan Dobruneanu - avocați; Ion Popescu-Voitești, profesor, marele savant geolog de mai târziu; N. D. Miloșescu - tipograf, editor, librar, furnizor al Curții Regale, Dimitrie Brezulescu - creatorul Novaciului modern etc.
Acestei generații i se datorează construirea Teatrului Milescu (al cincilea din Regat, la vremea aceea) și constituirea primei trupe profesioniste de gen cunoscute sub numele de ,,Teatrul Român din Tg-Jiu” (1875), deschiderea primului magazin de costume populare gorjenești (Tg-Jiu, 1876, proprietar Pantelimon Bărbulescu din Ursăței/ Lelești), înființarea unui salon literar-muzical cu întâlniri săptămânale (începând cu anul 1880 și având ca amfitrion pe pianista Ana Culcer-Bălcescu), a unei prime colecții muzeale (1893) ce va sta la baza constituirii Muzeului Gorjului (1894) - primul muzeu județean din Regat, întemeierea teatrului sătesc (1894) și organizarea primei expoziții de covoare, scoarțe și alte produse țărănești (1896) la Bumbești-Jiu), editarea publicației ,,Amicul tinerimii” (1895) - prima revistă școlară din țară, colecționarea, cercetarea și publicarea de vechi documente relative la Gorj, apariția Şcolii de ceramică de la Tg-Jiu (1900) ș.a.m.d.
Inițiatorilor acestui adevărat program cultural li se vor alătura zeci de dascăli din județ, la rândul lor promotori ai unor proiecte cu mare impact spiritual și social. Astfel, în 1898, la Bumbești-Jiu, ia ființă Societatea Culturală ,,Luminarea săteanului” (sub direcțiunea lui Gh. Dumitrescu-Bumbești), iar la Bălănești Societatea Culturală ,,Amicul poporului” (coordonator Lazăr Arjoceanu). Ambele aveau și organisme de presă, prin care se aduceau la cunoștința publică obiectivele urmărite. Împărțite în cercuri, Societățile menționate își propuneau să vină în sprijinul locuitorilor satelor prin înființarea unor cursuri de adulți și a bibliotecilor, a unor publicații cu caracter de popularizare a științei, a băncilor populare, dar și prin susținerea de prelegeri pe diverse teme de interes comunitar, organizarea de șezători și serbări școlare ș.a.m.d. În anii următori, astfel de Societăți apar în multe dintre localitățile importante ale Gorjului. Succesul acestei inițiative atrage atenția guvernanților vremii, iar C. Istrate, Ministrul Instrucțiunii Publice, transformă aceste cercuri într-o formă oficială, denumindu-le Cercuri Culturale pentru luminarea poporului și răspândindu-le în întregul Regat. Noul Ministru al Instrucțiunii, Spiru Haret, le reglementează legal în 1902. Practic, aici și acum, se înfiripă nucleul viitoarelor cămine culturale și al universităților populare.
* După Marea Unire, în Gorj apar și publicații specializate în cultura populară: 1920 - ,,Crinul satelor”, Stolojani; 1924 - ,,Buciumul”, revistă folclorică, organ al Cercului folcloric cu același nume, Brădiceni; 1925 - ,,Gorjul cultural”, Tg-Jiu etc. Acesta este și momentul în care Fundația Culturală Regală ,,Principele Carol”, înființată în 1922, își propune derularea unui vast program ce viza educarea satelor. Obiectivul urmărit - realizarea unui transfer de cultură în mediul rural - se va realiza, pe de o parte, prin înființarea de cămine culturale, pe de altă parte, prin organizarea și trimiterea în zonele rurale a unor ,,misiuni culturale”, care să lumineze pe săteni în toate domeniile, de la igiena personală până la istoria neamului. Inițiativa regală cade pe un teren deja pregătit, în Gorj funcționând de câțiva ani, cu excelente rezultate, Cercurile Culturale. Mai mult, din 1921, la Tg-Jiu existau, conform documentelor vremii, chiar așezăminte specializate: Casa de Cultură Națională și Universitatea Liberă Populară.
În anii următori apar și primele cămine culturale: 1924 - ,,Principele Carol” la Cernădia și ,,Muncelul” la Suseni; 1925 - ,,Dumitru și At. Patica” la Ciuperceni și ,,Renașterea” la Logrești-Birnici; 1926 - ,,Tudor Vladimirescu” în Lelești; 1929 - ,,Cuza Vodă” la Pociovaliștea. Oricum, până în 1939, în Gorj erau înregistrate 114 cămine culturale. Apariția acestora necesită o colaborare mai strânsă în domeniul strategiei culturale a județului, astfel că, în ianuarie 1933, la Tg-Jiu, sub președinția lt. dr. C. Lupulescu, se tipărește primul număr al publicației ,,Jiul” - revistă de cultură generală, organ al căminelor culturale din Asociația culturală ,,Jiul”.
De menționat că în perioadă continuă activitatea de excepție a societăților culturale, între acestea distingându-se Societatea coral-filarmonică ,,Lyra Gorjului” (4 decembrie 1902), - considerată a fi cel mai performant proiect muzical din Oltenia interbelică și Liga Femeilor Române din Gorj (1921). Sub conducerea Arethiei Tătărescu, Liga a înființat centre sătești de lucru pentru femei, școli de gospodărie (Rovinari), precum și ateliere de țesut pentru tinerele gorjence la Tismana și Târgu –Jiu (1929). Arethia Tătărescu a încurajat în cadrul acestor ateliere activitațile de realizare a unor produse de artizanat locale, în special costume naționale și covoare. Rezultatul acestor eforturi a fost pus în evidența cu ocazia Expoziției - Târg de Artizanat din București, în iunie 1934, unde au fost reprezentate toate județele țării dar produsele prezentate de Gorj au ieșit în evidență. Ca urmare a acestui succes, regele Carol II i-a conferit ordinul Meritul Cultural cu rang de cavaler, Clasa II-a. Costumele naționale românesti și covoarele oltenești au fost foarte apreciate în expoziții internaționale de mare importanța ca Expoziția Universala de la Paris, 1937, Expoziția Internaționala de la New York, 1939 și a VII-a Expoziție Trienală de la Milano, 1940.
În 1936, consemnăm și prima participare a unei formații artistice gorjenești la un eveniment cultural internațional. Astfel, la Festivalul folcloric interbalcanic care a avut loc în Turcia, România a fost reprezentată de formația de dansatori din Bengeștii Gorjului, condusă de învățătorii Alexandru și Pavel Grigorescu. Cei care au selecționat formația au fost C. Brăiloiu și H. Brauner. Frumusețea portului, dansului și muzicii populare gorjenești l-au impresionat până și pe Kemal Mustafa Ataturc, președintele Turciei, care s-a prins în joc alături de gorjeni.
Nu doar așezămintele culturale actuale își află rădăcinile în altele, fondate cu zeci de ani în urmă, ci și Centrul Județean pentru Conservare. În primăvara anului 1938, la Tg-Jiu se consemnează existența Căminului Cultural Județean ,,Tudor Vladimirescu”. Din documente aflate la Arhivele Statului, fond Fundația Culturală Regală ,,Principele Carol”, secțiunea Cămine Culturale, precum și din Buletinul Serviciului Social, an I, nr. 1/ martie 1939, aflăm că atribuțiile metodologice și de specialitate ale Căminului Cultural Județean erau asemănătoare, iar în unele cazuri superioare prin prisma activităților cu caracter social, celor ale Centrului Județean de astăzi:
- sprijinirea înființării de cămine culturale în toate satele și coordonarea activităților culturale și sociale ale acestora; - sprijinirea bibliotecilor la sate în completarea prin donații a fondului de carte; - strângerea de obiecte de artă tradițională și hrisoave pentru Muzeul Căminului; - alcătuirea monografiilor județului și ale comunelor; - crearea de cursuri și școli țărănești pentru îmbunătățirea activităților agricole și gospodărești, și de cursuri de gospodărie și menaj pentru tinerele fete; - ridicarea de monumente ale eroilor și protejarea acestora; - sădirea în jurul căminelor culturale a câte unei dumbrăvi de stejar sau brad - ,,monumentul viu al eroilor gorjeni”; - sprijin în alcătuirea unui plan de sistematizare a satelor, astfel încât centrul civic să cuprindă instituțiile fundamentale ale acestora: biserică, școală, primărie, cămin cultural, muzeu, biblioteca, farmacie, teren pentru jocuri sportive etc.
Actualul așezământ de cultură își începe istoria cu aproape o jumătate de secol în urmă: - 1 martie 1968, Casa de Creație Gorj. Directori: Gelu Barabancea (martie-iunie 1968); Antonie Dijmărescu (1968-1970); Ion Zăvoi (1970-1971). - 1971, Centrul Județean al Creației Populare Gorj. Directori: Constantin Mesteacăn (1971-1974); George Manoniu (1974-1975); Adrian Popescu (1976-1979); Titus Stoichițoiu (1980). - 1980, Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă Gorj. Director: Nicolae Vânătoru (1980-1990). - 1990, Centrul Județean pentru Conservarea și Valorificarea Culturii Tradiționale Gorj. Director: Constantin Popescu (1990-2003). - 2003, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Director: Constantin Popescu (2003-noiembrie 2004); manager: Ion Cepoi (1 decembrie 2004). Documentar de Ion Cepoi