SERILE LA BRĂDICENI
7-8
septembrie 2022
- regulament -
În acest an, cea de-a XXVI –a ediție a Atelierului național de poezie ”Serile la Brădiceni” se va desfășura în perioada 7-8 septembrie 2022, la Targu Jiu si Pestisani. Manifestarea de anvergură națională este un efort de echipă, o îmbinare fericită de resurse provenite din societatea civilă și din instituțiile publice de cultură ale județului Gorj. Conceput ca un prilej de dialog și de schimb de idei între creatori și exegeți contemporani din domeniul poeziei, Atelierul ”Serile la Brădiceni” își propune recunoașterea poeților şi criticilor autentici cu scopul de a le pune în valoare opera. Se vor acorda două premii naționale: Premiul Național pentru poezie, atribuit unui poet român consacrat, respectiv Premiul Național pentru critica poeziei care se atribuie unui exeget specializat în critica literară. Regulamentul manifestării prevede ca pentru selectarea laureaților, organizatorii să solicite propuneri de nominalizare din partea asociațiilor scriitorilor, personalități ale culturii române, fundații şi societăți culturale. Selecția participanților la atelierele de scriere creativă se va realiza cu sprijinul instituțiilor de învățământ din Gorj.
PREMII:
1. Premiul național de poezie în sumă de 1000 lei, atribuit unui poet român consacrat va fi acordat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Gorj.
2. Premiul Național pentru critica poeziei în sumă de 1000 lei, atribuit unui exeget specializat în critica poeziei va fi acordat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Organizatori: Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj Primaria si Consiliul Local Pestisani