Un film de călătorie românesc

Acum opt ani, de ziua națională a Norvegiei, 17 mai, M-am trezit devreme , pe strada Grigore Alexandrescu, nr. 89. Ceasul deșteptător a fost o mierlă din România care a cântat un refren popular întrecând muzica din cameră care se auzea la televizor. Atât de mult în atât de scurt timp!

Nu e ușor să-ți dai seama dacă timpul merge înainte sau înapoi, când îți răsfoiești amintirile. Aveam un număr de telefon pictat pe brațul stâng, numărul unui prieten bun și înger păzitor.

Foarte curând, străbăteam în viteză câmpia într-un automobil Dacia plin de limbi, vorbe, gânduri și tot ce mai trebuie ca să scrii poezie. Soarele tocmai răsărise strălucind printre nori și se întrepta în aceeași direcție cu noi, pe când străbăteam un oraș mare, industrial, Pitești, Călătoria continua printr-un peisaj înverzit, ca de vară, de parcă s-ar fi trezit și înviorat după o ploaie. În acele locuri se pare că trăiesc lupi și urși și m-am simțit puțin ca în Suedia, în provincia Värmland, unde, de asemenea, se află asemenea animale de pradă.

Cine n-ar vrea să treacă peste Dealul Negru în căutarea sensului vieții? Dacă nu-l găsești în mijlocul naturii, îl poți căuta în reculegerea unor mănăstiri, pierdute în verdeață. Ne-am continuat călătoria spre Târgu Jiu unde am participat la a 32-a ediție a Festivalului Tudor Arghezi și unde am primit Premiul Tudor Arghezi.

Am căutate de asemenea Coloana Fără Sfârșit operă a incomparabilului artist Constantin Brâncuși. Am găsit-o în mijlocul unei pajiști neumblate. A fost o experiență fantastică să întâlnesc monumentul acesta plin de misterul creației.

În Muzeul de Artă Modernă din Stockholm, avem o lucrare foarte frumoasă a lui Brâncuși: Nou-născut II. Sunt foarte diferite aceste opere, dar au aceeași simplitate fascinantă care este, de fapt, foarte-foarte departe de simplism.

Atunci am avut ocazia potrivită să citesc un poem de Arghezi:

O zi

Ziua de ieri s-a ținut după mine crezând,ca un câine flămând,

Că e legată cu ceva, cu vreo curea,

Cu vreo frânghie, de viața mea –

 

Și la o răspântie cu statui

S-a întors,văzând că nu-i.

 

S-a pierdut neputincioasă și pribeagă

După ce vremea întreagă

M-a urmat pas cu pas, până azi

La amiazi.

Cine și-a pierdut o zi cât o viață

S-o caute repede.Se înnoptează.Se lasăceață.

 

Mulțumesc mult poeților și prietenilor din România și din alte părți. Sper să vă revăd după ce trece Corona.

Torsby, 1 Mai 2020

          Bengt Berg, poet suedez

 

Stimați prieteni

Anul acesta se împlinesc patruzeci de  ani de la  prestigiosul Festival Arghezi și zece ani  de la Festivalul Internațional de literatura T.Arghezi de la Tg. Jiu, am avut onoarea să partcip la cea de a-XXXIII-a, anul 2018. Desigur a fost o experiență minunată, care mereu ma voi aminti cu plăcere, fiind un loc de întâlnire și de aducerea aminte a marelui poet Arghezi, căci ține mai departe Testamentul lui (Cuvinte potrivite) :

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte,

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine…

Din adâncul inimii vă transmit cele mai calde felicitări și totodată mulțumirile mele pentru prilejul de a participa la acest eveniment de anvergură internațională.

Cu deosebită stimă

Mario Castro (Chile-Suedia)

 

 

Mă aflu la Târgu Jiu, la hotel, Horia Gârbea îmi spune că ar vrea să facem o plimbare prin cartierul vechi al orașului, în care ne aflăm și că ar vrea să vin. Plecăm eu, Horia și Valentin Talpalaru către o cale ferată, nu departe de hotel. O stradă veche. Mergem încet către calea ferată care este ocupată de un tren în staționare. Case foarte frumoase înconjoară ca un crcubeu strada, pe ambele părți. Fac și câteva fotografii. Înțeleg că prietenii mei au vrut să fim doar noi la această plimbare. Ne așezăm pe o terasă și discutăm.Horia îi spune lui Valentin câte ceva despre poemele mele.Deși le cunoaște oarecum, asucultă cu interes. Talpalaru este și traducător. Un intelectual. Se arată interesați în special în legătură cu gândurile mele despre poezia modernă. Spun că poezia modernă care îi interesează este legată de trăirile individuale ale poetului, ca individualitate. Vorbim și despre poezie clasică influențată mai ales de idee și ideologie.Conversația noastră se prelungește. Vorbim despre imaginar despre lumea care pleacă și revine în poezie. Încerc să le explic ideea mea: poezia modernă organizează elementele realității în chip poetic. La rândul lor, colegii îmi expun ideile lor.

(Consemnarea impresiilor și traducere Horia Gârbea)

 Metin Cengiz (Turcia)

 

 

Acest festival și Premiul Tudor Arghezi, la care am avut onoarea să particip, este un eveniment foarte important pentru poezie și pentru poeții laureați. Tudor Arghezi, căruia îi sărbătoriți anul acesta cei 140 de ani de la naștere este un poet uriaș, cu o operă admirabilă din toate punctele de vedere. Vă doresc tuturor, scriitori și organizatori ai acestui mare festival internațional, tot ce este mai frumos pentru viitor și vă adresez cel mai prietenesc salut.

Sylvestre Clancier

Președinte al Academiei Mallarmé

Președinte de onoare al PEN Franța 

 

În martie 2012 am primit o scrisoare din România care m-a surprins: organizatorii Festivalului Internațional de Literatură Tudor Arghezi, ediția a XXXII-a, m-au anunţat că sunt câştigătoareapremiului “Opera Omnia” atribuit unor scriitori străini de prestigiu internațional împreună cupoetul suedez Bengt Berg. În mai 2012 deja am fost la Târgu Jiu şi la Târgu Cărbuneşti unde amprimit premiul: pe lângă diploma de excelenţă şi titlul de cetăţean de onoare al oraşului TârguCărbuneşti. M-a amuzat faptul că după anii buni trăiţi în România (1994-2001), cu vizetemporare de doctarandă a literaturii române şi de lector de limba şi literatura macedoneană laUniversitatea din Bucureşti, acum am dobândit cetăţenie de onoare într-un oraşel mic şi frumospe care nu l-am vizitat nicioadată înainte. Nici spre Târgu Jiu nu m-a dus drumul în anii când trăiam în România deşi mereu am vrut să ajung în ţinutul lui Brancuşi şi acolo unde Arghezi asimţit cum se ciocnesc originea lui olteană şi viaţa lui de lagăr: bursa, iar pe urma salariul au fostmici, trenurile prin România călătoreau în ritmul Personalului, orice călătorie trebuia binepregătită şi justificată. Premiul Opera Omnia mi-a priciunuit o bucurie imensă nu numai că l-amluat relativ tânâră pentru Opera Omnia, şi într-o companie de câştigători precedenţi excelenţi, cimai degrabă că am simţit din nou legătura mea cu România, cu limba română în care am visatmulţi ani şi în care am scris doctoratul despre poezia lui Nichita Stănescu în care este şi o partededicată legăturii poetice între Tudor Arghezi şi Nichita Stănescu.

România a fost prima mea ţarăde emigrare, a două fiind Slovenia unde trăiesc acum.Mai mult de două decenii sunt legată delimba, literatura şi cultura română. În sensul acesta cred că există o diferenţă între mine şi ceilalţi câştigători ai premiului Tudor Arghezi Opera Omnia: pentru ceilalţii e un premiul totalmente internaţional, pentru mine şi unul domestic. După ce m-am îndrăgostit de poezia lui TudorArghezi traducând multe versuri în limba macedoneană, şi admirând sculpturile lui Brâncuși înanii mei româneşti la Muzeul de Artă la Bucureşti, iar pe urma prin muzeele la Paris, New York,Londra am putut în sfârşit, în acelaşi timp şi în acelaşi loc să mă întâlnesc şi cu Arghezi şi Brâncuşi. Premiile vin, ne bucurăm de ele câtva vreme, pe urmă cumva le uităm – deşi înbio-bibliografia mea niciodată nu lipseşte premiul “Tudor Arghezi – Opera Omnia” – dar ceea cerămâne este întâlnirea sufletească între poezia prezentă la festival şi poeţii ei precum Bengt Berg,Ion Pop, Ana Blandiana, între Coloana fără sfârşit, Poarta sărutului şi Masa tăcerii în faţa căroraam stat uimită de arta cerească a lui Brancuşi, între poemele lui Tudor Arghezi:Niciodata toamna, Duhovnicească, Între două nopţi, Morgenstimmung, Cină şi alte pe care tocmai înainte de festivalle-am publicat în traducerea mea în limba macedoneană într-o revistă din Macedonia, întreospitalitatea oraşelor Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti. În sfârşit rămâne întâlnirea esenţială între oameni şi omenire.

Lidija Dimkovska (Macedonia/Slovenia)

 

 

Mi-a făcut mare plăcere să iau parte la Festivalul de Literatură Tudor Arghezi, în 2019. Astfel am avut ocazia să întâlnesc scriitori, traducători și artiști din România și din alte țări, să vizitez orașe frumoase precum Târgu Jiu și Târgu Cărbunești. Persoanele care au organizat festivalul au fost gazde minunate. Au fost prietenoase și au făcut să-mi placă șederea în România. Mulțumesc întregii echipe care a lucrat mult ca să realizeze un eveniment atât de strălucit.

Am fost deosebit de încântat și onorat să primesc Premiul Tudor Arghezi pentru Opera Omnia cu acst prilej. Mi-a făcut plăcere să vizitez Târgu Cărbunești, locul unde Tudor Arghezi și-a petrecut copilăria. Muzeul aflat în acest oraș conține o mulțime de obiecte care i-au aparținut și vizitatorii pot arunca o privire către viața și lucrul cunoscutului poet român. Muzeul este realizat pentru a fi folositor și poeziei. Un lucru care m-a impresionat foarte tare a fost ansamblul sculpturilor realizate de artistul român Constantin Brâncuși. Lucrarea sa Coloana Fără Sfârșit poate fi înțeleasă ca un simbol a ceea ce încearcă să realizeze arta: să lege zonele joase și înalte ale vieții.

Felicit organizatorii la aniversare: 40 de ani de când are loc festivalul și 10 ani de când a devenit internațional. Să aibă viață lungă! Și să rămână și în viitor ceea ce a fost: un eveniment care pune în legătură oameni din țări diferite, o platformă pentru comunicare creatoare și inspirată.

Vojislav Karanović (Serbia)

 

 

Îmi amintesc cu mare plăcere, în aceste vremuri dificile ale izolării individuale (detest termenul de separație socială) și de doliu asupra lumii întregi, momentul în care am primit, în 2015, Premiul Internațional care poartă numele lui Tudor Arghezi și titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Târgu Cărbunești, diplome care se află acum la câțiva centimetri de mine, pe peretele biroului meu. Gândurile mele se întreaptă spre tine, dragă Horia, și spre Simona-Grazia Dima, care ați făcut atât de mult pentru cunoașterea poeziei mele în România, ca și  către toți prietenii care au participat atunci la festival și la decernarea premiului.

Vă trimit o îmbrățișare virtuală și cele mai bune urări de continuare în liniște a activității voastre foarte importante.

Antonio Della Rocca (Italia)

 

 

Fără îndoială, poetul român Tudor Arghezi (1880-1967) face parte dintre creatorii pe care cu greu îi putem încadra în vreunul din curentele literare importante ale secolului XX. Ca şi predecesorul sau, genialul Mihai Eminescu, care este în aceeaşi măsură clasic, romantic şi chiar “părintele simbolismului românesc”, Arghezi nu se supune unor clasificări rigide. Poetul “ia fiinţă” (aşa  cum îi placea să spună) în  cercul eminentului poet de origine bulgară, Alexandru Macedonski (1854-1920) în anul 1886. Pe atunci debutantul nu avea decât 16 ani. Cu numai sapte ani în urmă tăcuse lira poetică a lui Eminescu, dar în atmosfera din România înca se mai resimţea suflul poeziilor lui geniale. La inceput s-a îndreptat spre poezia simbolistă, şi mai precis spre cea a lui Macedonski, ceva mai târziu cunoaşte poezia lui Baudelaire şi Rimbaud.  Însă, nici la începutul drumului său artistic, nu a fost epigonul acestor autori. Şi totuşi, ca să ajungă la  maturitatea sa artistică cu volumul „Cuvinte potrivite ” (1927), a avut nevoie de mai mult de trei decenii. În perioada aceea atenţia cititorilor din România era  atrasă de cei patru mari poeţi: Lucian Blaga, Ion Barbu, Ion Minulescu şi George Bacovia. Fiecare dintre ei este nu numai un mare poet, ci mai ales, profund original. Blaga- expresionistul, cântăreţul neliniştii metafizice, Barbu – profesorul de matematică, un corifeu al ermetismului, Minulescu – simbolistul cu un remarcabil talent satiric, Bacovia – de asemenea simbolist, dar un contemplător pasiv al tragediei vieţii de province.

De fapt, Tudor Arghezi s-a afirmat de timpuriu ca un poet total, absolut, străin curentelor efemere şi al capriciilor modei. Pe parcursul întregului său drum artistic, care a durat mai bine de şapte decenii, el a evitat cu tenacitate repetările de autor şi, pe buna dreptate, afirma că „debutează în fiecare zi dată de Dumnezeu”. Debutul său întârziat a fost primit în viaţa culturală românească ca o adevarată senzatie. Remarcabilul scriitor şi critic literar George Călinescu a spus: „Tudor Arghezi este autorul unei poezii monumentale şi puternice, ce înalţă spiritul uman câtre soare!”

Cu volumul „Cuvinte potrivite” Tudor Arghezi a introdus în lirica europeană din secolul XX o nouă sensibilitate, plină de contraste, întreţinută de reflecţiile despre sensul vieţii omeneşti. El a căutat asiduu acel ceva care se află  dincolo de limita conştiinţei noastre, purtând adesea un dialog furios cu necunoscutul, chinuit de îndoieli.

Prin Arghezi în literatura română pe prim plan iese problema relaţiei între individ şi absolut, revin şi temele despre nemurirea sufletului, importanţa creaţiei artistice, lupta şi unitatea spiritului şi a materiei. Pentru el poezia este fructul eforturilor mai multor rânduri de generatii. Se poate face o analogie între estetica lui şi cea a compatriotului său Brâncuşi. Aşa cum arta celui mai mare sculptor al secolului XX este inspirata din sculptura populară în piatră şi în lemn din Oltenia, aşa şi poezia lui Arghezi se naşte din modularea continuă a graiului păstorilor din Valahia. Sub pana sa ţipetele de la ţară se transformă în „vise şi imagini poetice”, veninul în „miere dulce”, noroiul şi rănile în „frumuseţi” nestemate. „În fruct este un sâmbure amar, pentru că a crescut din furie –scrie el – iar existenţa lui este justificată, pentru că e un fenomen firesc, care se finalizează ca un proces genetic”

Poezia lui Tudor Arghezi, cunoscută lumii culturale datorită traducerilor făcute de o serie de mari poeţi de talie mondială, ca Rafael Alberti, Salvatore Quasimodo, Luc Andre Marcel, Gyula Illyes,  Elisaveta Bagreana, Maria Teresa Leon, Alfred Sperber, astăzi este considerată una din culmile liricii moderne româneşti şi europene. „În lume nu sunt mulţi poeţi din generatia lui, a scris academicianul Tudor Vianu, care posedă energia uimitoare a lui Arghezi, fantezia lui splendidă, şi înainte de toate, forţa umană a acestor poezii”

 

Ognean Stamboliev, PEN Bulgaria

 

 

Participarea la Festivalul de poezie Tudor Arghezi anul trecut (2019) a fost una dintre experiențele cele mai frumoase care mi-a întărit dragostea pentru România. Primirea rafinată care mi s-a rezervat, calitatea umană și intelectuală și valoarea artistică a atâtor persoane pe care le-am întâlnit și cunoscut în timpul festyivalului, contactul neîntrerupt cu fiecare dintre cei prezenți, au constituit un dar ce va rămâne pentru mine o amintire de neșters în viitor, prin vivacitatea și frumusețea acelor fapte. Decernarea premiului Tudor Arghezi, despre care un sunt sigur că l-aș fi meritat, m-a umplut de mândrie și bucurie și îl consider cea mai înaltă distincție ce mi-a fost acordată ca autor de poezie. Placheta acordată cu acest prilej se află la loc de cinste în biroul meu de la Universitatea din Granada. Un obișnuiesc să afișez diplome și distincții, aceasta este singurași este una de mare preț, pe care o pot admira și colegii mei, studenții și cei care mă mai vizitează. Faptul neașteptat că o fotografie a umilei mele persoane se află pe peretele Casei Memoriale a unuia dintre cei mai mari poeți ai României și Europei mă va face să roșesc întotdeauna.

Enrique Nogueras Valdivieso (Spania)

 

 

Sunt bucuros să am vești de la voi și foarte încântat să scriu câteva rânduri. Festivalul a însemnat foarte mult pentru mine și de asemenea a fost foarte important faptul că am vizitat casa/muzeu a lui Tudor Arghezi. Mă bucur să pot scrie câteva rânduri și vă doresc numai bine. Să fiți cât mai sănătoși în zilele acestea.

 

Stephen Watts (Marea Britanie)