”Dubla aniversare, a patronimului și a Festivalului „Tudor Arghezi” de la Tg. Jiu și Tg. Cărbunești, are parte de condiții neobișnuite: din cauza pandemiei, Festivalul se desfășoară on-line. E probabil prima oară când îmi reprim sentimentele nefavorabile față de internet. Ne oferă, iată, o șansă! Anul acesta nu ne vom întâlni, așa dar, ca în edițiile precedente. Nu ne veți avea oaspeți în carne și oase. Nu vom pronunța discursuri. Nu vom avea dezbateri. Premiații nu se vor bucura live de înmânarea premiilor. Organizatorii au găsit totuși o soluție de a fi împreună: până și eu am auzit  de „rețelele de socializare” de pe internet. Socializăm și noi cum putem anul acesta. Salutul meu, unul din primii laureați, și totodată al Uniunii Scriitorilor din România, partener de la început al Festivalului gorjean, nu suplinește desigur o desfășurare a Festivalului precum acelea din trecut.  Dar aduce un omagiu organizatorilor, care au pariat pe continuitate. Bravo lor! Așa se respectă o tradiție.”

 

         

Nicolae Manolescu

Președintele USR

 

 

 

Poeții pe care îi purtăm în noi

 

Am avut o educație școlară bună, cu metode tradiționale, este adevărat, dareficiente, bine structurate. În mod special, la limba și literatura română am avut profesori memorabili. Mi s-a imprimat, astfel, o formație umanistă. Care s-a concretizat în opțiunea, de mai târziu, pentru filologie.Scriitorii pe care i-am admirat, pe care i-am citit și răscitit, au fost Eminescu, Blaga, Arghezi, și alții. Dar cei numiți mi-au influențat enorm sensibilitatea, gândirea, alcătuirea culturală de la începuturi. Școala face parte din matricea stilistică, lasă urme indelebile în existența noastră. Prin diversitate, prin ritmul muzical, prin limbaj, prin afectivitatea sa specială, Arghezi ne era cel mai accesibil. Îi învățam poeziile pe de rost, le recitam cu diferite ocazii. Purtăm neîndoielnic în noi, involuntar, semințe etnoculturale, germenii constitutivi Eminescu, Blaga,  Arghezi…, care ne formează personalitatea și pe care îi nutrim apoi cu personalitatea noastră, printr-un magism sinergic.

Arghezi, cum e firesc, îl conține pe Eminescu, sub influența căruia debutează. În poezia de început apar și influențe simboliste, într-o perioadă în care Macedonski era idolul tinerilor. Dar Arghezi devine o voce inconfundabilă odată cu uimitorul, întârziatul Cuvinte potrivite, volum care va acapara întreaga atenție critică și care va produce, la rândul lui, un val emulativ. La vremea aceea, Arghezi era deja cunoscut ca un publicist redutabil, manifestat mai ales în latura pamfletară. Altfel decât Coșbuc, decât Goga, lirica sa, absolut insolită, abordează pitoresc, dar autentic și esențializat, un fel de realism rural, pe care îl acordă perfect unui stil cu tușe sentimentale puternice, dar stăpânite, cenzurate abil. Arghezi este chiar un meșteșugar (așa cum insistent și disimulat susține, considerând cuvântul ca pe un material al muncii), dar unul genial. Este primul care elogiază munca, nu în modul revendicativ proletar, care începuse să se manifeste, ci ca pe o virtute creatoare. Este, la noi, putem spune, primul poet om, subminând imaginea consacrată a poetului poet. În această privință, el se desprinde definitiv de modelele sale. Adoptă, în schimb, adaptând-o stilului său, estetica baudelaireană. Această atitudine se dezvoltă în volumul Flori de mucigai, în care se ilustrează latura urâtă, respingătoare, omenească, în fond, a existenței, cu accente naturaliste.

Formula argheziană a constat într-o schimbare radicală a limbajului, de unde și preferința sa pentru metaforă, imagine, plasticitate, valorificând un glosar marginal, regionalisme, arhaisme, neaoșisme, termeni biblici.Are toate caracteristicile scriitorilor moderniști, grefate pe un fond tradiționalist. Cosmosul său este: pământul care dă roade, agricultura, casa, familia, inocența copiilor, natura, interferarea dintre sacru și profan.Poet al expresivității, Arghezi utilizează tonurile tari, imprecația, cruditatea, putrefacția, sordidul. Dar și, într-o compensație antitetică, miniaturalul, suavitatea, candoarea. Un loc special îl ocupă lirica marilor întrebări, a frământărilor existențiale, a căutărilor de certitudini. Scriitorul are sentimentul unor puternice frustrări, al aprehensiunii produse de limitele cunoașterii. Nervura care parcurge de la un capăt la altul întreaga sa poezie este alcătuită de Psalmi. Relația dintre poet și Dumnezeu este una familiară, cârtitoare, imperativă. Conținutul Psalmilor ar conta mai puțin, magistrală este limba lor, cu rezonanțe biblice, încărcată de substanță și de simboluri.Corola Psalmilor este, desigur, produsul dedublării autorului, un fel de gâlceavă a înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, adică lupta dintre materie și spirit (un fel de luptă nocturnă, tainică a lui Iacob cu Îngerul, din care omul iese rănit).

După 140 de ani de la nașterea sa, Arghezi rămâne un mare scriitor, român și universal. O părticică din el purtăm în formația noastră spirituală toți cei care îl știm, care l-am citit. Îi suntem datori.

O vârstă respectabilă, 40 de ani, împlinește și Festivalul care îi este dedicat. Prin scriitorii importanți care au fost laureați și prin cei invitați de-a lungul celor opt luștri, el s-a constituit într-un adevărat pelerinaj omagial. Festivalul, în sine, organizat excelent de ani buni de scriitorul Ion Cepoi, este unul dintre cele mai importante din țară, distingându-se prin programul cultural diversificat, prin locurile minunate vizitate (Mânăstirea Crasna, unde a stat un timp Daniil Sandu Tudor, Mânăstirea Polovragi, Cheile Sohodolului, Peștișani – Hobița, Brădiceni etc.), dar mai ales prin ospitalitatea renumită a amfitrionilor. Gorjul, cu cochetul său TârguJiu, cu arghezianul Târgu Cărbunești, este un loc frumos, binecuvântat cu mari personalități. Azi, se bucură de lumina neobositului, reputatului poet și critic Gheorghe Grigurcu, precum și a unor scriitori deosebit de talentați.

Dorim Festivalului ani nenumărați, în folosul culturii naționale!

  1. Călătoria la Mânăstirea Crasna mi-a provocat scrierea poemului următor:

 

 

*

lui Mircea Bârsilă

bătrân şi desculţ. prin grădina cu zeci de mierle. Dumnezeu nu poate fi departe de aici.

la o bătaie de inimă. cânt împreună cu avva

printre sturzi şi păuni pictaţi pe ziduri. îngenunchiaţi. prietenul nostru ne întoarce foile cărţilor bisericeşti. şi ne întoarce anii. şi ne face

cu suflete de copii. cântăm la poarta raiului nu cântece. bucăţi de abur vopsit. avva îmi arată: cântă aici. aici. se vaietă de dureri de picioare. într-un fir de păr al avvei atârnă un măr pârguit, nu prea mare. prietenul dă foile şi noi cântăm fără oprire. autobuzul de la poartă a plecat de mult. înaintează prin noapte, tras parcă de dârele de lumină ale farurilor. a început să plouă. mânăstirea s-a ascuns în întregime într-un abur vopsit. glasurile noastre se aud de departe. ţinem în braţe sturzi şi păuni luaţi de pe ziduri. pârâul de lângă noi curge

fără încetare.”

 

Paul Aretzu

 

                              „Un prestigios Festival de Literatură

 

Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” de la Târgu-Jiu este unul întru totul prestigios și, totodată, cel mai „bătrân” din țară. Se află la ediția numărul 40 !

În timpul fiecărei ediții – susținute de mai multe structuri administrative județene și locale – orașul Târgu-Jiu a fost capitala literaturii noastre. M-am întâlnit, aici, cu prieteni din țară și am avut bucuria de a asculta discursurile unor străluciți „specialiști” în materia de literatură. De asemenea, am cunoscut, în respectivul context, scriitori, artiști plastici și traducători din largul Europei.

Substanțiala implicare a Uniunii Scriitorilor din România și prezența unor personalități literare care fac parte din conducerea acestei instituții (Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu…) conferă Festivalului ce se desfășoară sub egida valorică a poeziei argheziene statutul de eveniment cultural de excepție.

La toate edițiile la care am participat, am fost impresionat de impecabila organizare orchestrată cu pricepere și eleganță de scriitorul Ion Cepoi.

Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”: îi urez din inimă un căduros „La mulți ani” !”

 

 

                                                                                                       Mircea  Bârsilă

 

 

 

 

”Două amintiri cu Tudor Arghezi

 

Tudor Arghezi a devenit un personaj de pantheon si un reper al devenirii mele   literare de la prima aparitie de după  perioada de interdicție a „Cuvintelor Potrivite”într-un volum bibliofil  cuprinzând întreaga operă poetică. Imi amintesc apariția ca pe un moment din biografie,țin minte unde l-am cumpărat și cum,împreună cu Romi,am început să citim încă în stradă,cu frunțile unite deasupra paginei șI întorcând cu religiozitate foile străvezii, din hârtie de biblie,cum nu mai văzusem până atunci.

Nu este însă prima amintire cu Arghezi.Numele lui se află pentru prima dată  în mintea mea într-o amintire  mult mai veche ,cu  mulți ani înainte,din moment ce îmi amintesc că eram elevă șI fusesem  trimisă  într-o vacanță de iarnă la București la fratele tatei,unde am și participat la un revelion cu mulți invitați îngrămădiți în două camere dintr-o jumătate de  apartament comun,șI unde cineva a scos o hârtie și a citit  cu voce joasă – în liniștea ciudată care se facuse – un poem ca un fel de blestem ,care reieșea că circulă  scris de mână și  provine  de la cineva care îl cunoaște personal pe poet.

Peste ani aveam să descopăr că era vorba de un poem ,pe care l-am recunoscut imediat, din “1907″ ,un poem transmutat de cititorii acelui samisdat avant la  lettre într-o istorie cu o jumătate de secol mai târzie.

Era ,evident,înainte de apariția cărții.

Nu-mi dau seama în ce măsură această relatare – a transformării unui poem din volumul  “reabilitării” poetului, după execuția sa de către Sorin Toma, în manifest anticommunist –  poate fi socotită o informație inedită de istorie literară și ,dacă da,în ce măsură imprecațiile antiboerești din volum aveau la origine alte furii și revolte ale autorului. In orice caz,chiar dacă poetul este cel care si-a pus în circulație ilicită poemul, încărcarea lui cu sentimente de sens opus  si răspândirea lui riscantă apartine cititorilor, care isi exprimau în felul acesta propria exasperare si revoltă,folosind  ca pe o canava  opera maestrului.

Dar,ca să revin ,acel volum bibliofil, pe care îl am șI acum, a fost pentru mine  descoperirea șI începutul unui cult eminamente estetic al marelui poet care avea să devină, peste alți câțiva ani , obiectul unui cult oficial, de natură să-i facă mai mult rău decât îi făcuse aberanta persecuție din perioada stalinistă.Îmi amintesc cum îl știam pe dinafară șI făceam adevărate turniruri de recitări completându-ne unul pe altul,împreuna cu mai multi prieteni care scriau ca șI mine și ,ca si mine, își căutau zeii.

După câțiva ani a ieșit din întunericul intrdicției Blaga,apoi Ion  Barbu,apăruse Bacovia.Generatia mea era salvată.

Transcriu aceste amintiri  într-un moment  în mai multe feluri festiv:

Faptul că în această primăvară atât de specială – și cu prilejul celei de a 40-a ediție a Festivalului Tudor Arghezi ,care nu va putea avea loc decât în gând și pe monitoare – se împlinesc 140 de ani  de la nașterea poetului poate fi prilejul nu numai al unui gând sărbătoresc,ci și al unei meditații asupra legăturii dintre poezie și timp.Iar faptul că Arghezi împlinește 140 de ani  mi se pare în egală măsură tulburător și firesc.

Intotdeauna am crezut că nu oamenii trec prin vârste,ci vârstele trec prin oameni,că fiecărui om i s-a dat la naștere o vârstă anumită. Există fetițe de grădiniță care par cucoane și  băbuțe care au aerul unor adolescente.Tot astfel,fiecare poet,fiecare mare poet mai ales,are o singură vârstă în eternitate: Eminescu a urcat în statui cu vârsta de la Viena,în timp ce pe Arghezi ar trebui să facem un adevărat efort ca să ni-l imaginăm tânăr.Si asta nu numai pentru că a debutat târziu și a fost celebrat ca octogenar,ci și pentru că el însuși și-a migălit cu plăcere imaginea de pater familias.Iar diferenșa dintre 80  și 140 de ani nici nu e chiar atât de mare pe fondul unei opere care,în mod evident,nu va îmbătrâni niciodată…

In ceea ce privește poezia noastră,a mea și a tuturor colegilor mei care am pășit  în istoria literaturii pe urmele lui,ea este în mod firesc măsurată de aniversările festivalurilor și premiilor de poezie,iar a 40-a ediție a festivalului de la Cărbunesti – Tg Jiu este un marcant reper. Început ca o pioasă inițiativă locală ,acest festival a crescut până la nivelul impresionant al momentului acordării Premiului Național de Poezie Tudor Arghezi.

Un moment pe care mi-l amintesc cu emoție și nostalgie.”

 

Ana Blandiana

 

 

”Fenomenul arghezian

 

 

Ni se spune adesea că statura unui mare scriitor se verifică prin lectura fiecărei generaţii. Actualitatea lui Eminescu şi a lui Caragiale, a lui Arghezi şi a lui Blaga, se măsoară după reacţia pe care lectura operei lor o stârneşte în publicul de azi. Dacă aceasta este entuziastă, actualitatea, adică perpetua tinereţe a clasicului, e asigurată. Dacă, nu, nu – ceea ce ar însemna, în logica respectivă, că autorul care nu mai e prizat s-a pierdut în praful istoriei literare…

În ce mă priveşte, n-aş acorda atâta credit teoriilor receptării, renunţând la imanentismul valorii estetice. Să nu uităm că sunt poeţi mari, dar ermetici, ori vizionari ale căror fantasme creatoare s-au lovit ca de un zid de percepţia comună, de gustul nu îndeajuns de rafinat al contemporanilor. Aş schimba, prin urmare, perspectiva, inversând relaţia de condiţionare. În loc de secvenţa „Arghezi este un scriitor important dacă îi place lui X”, propun condiţionarea care mi se pare corectă: „X este un critic bun dacă îi place Arghezi”. Dacă îi place Eminescu, dacă îi place Caragiale… Căci criticul literar nu îşi demonstrează originalitatea trecând pe lângă adevăratele proeminenţe artistice şi inventând valori ce nu există. A fi un critic bun înseamnă a observa şi a proba valoarea estetică. Restul e interpretare.

Călinescu a vorbit despre fenomenul arghezian. E greu să-l contrazicem. Mai întâi că Arghezi s-a impus cu aceeaşi forţă criticii şi publicului mai larg, încă din perioada interbelică. El s-a înscris într-o durată lungă a creaţiei, şi aproape fiecare volum publicat constituie un nou şi diferit episod din aventura imaginarului poetic. Cuvinte potrivite şi Flori de mucigai, Cărticică de seară şi Hore sunt tot atâtea lumi artistice, bine potrivite în lumina proprie de către un poet fecund şi complex. Al doilea motiv pentru care vorbim despre Arghezi ca despre un fenomen se leagă de formidabila lui complexitate lirică. De regulă, poeţii, chiar şi cei mari, sunt relativ monocorzi, ciupind la nesfârşit aceeaşi strună, pentru a obţine melodia specifică, litania lor expresivă. Arghezi, dimpotrivă, îşi schimbă poezia aşa cum îşi schimbă pieile un şarpe, rămânând, cu fiecare etapă, acelaşi şi totuşi altul, un altul, şi totuşi acelaşi. A treia faţetă a acestui extraordinar fenomen liric fiind reprezentată de felul întotdeauna neaşteptat, insolit în care zvâcnesc versurile argheziene. Dacă scriitorul e poematic în romane, creând tablouri memorabile ce se înşiră numai formal pe un fir al intrigii, el este, aşa zicând, prozastic şi adesea prozaic în lirică. Folosind materialele cele mai umile, reuşeşte să atingă sunetul pur al marii poezii. Arghezi a democratizat lumea aristocratică a versului, aducând în poezie cam tot ce mişcă prin ograda unui gospodar… Şi descoperindu-l pe marele Creator în tuberculii unui cartof. „Auzi?/ Cartofii sunt lehuzi”, sună două versuri de o mare frumuseţe, contopind deodată lumea noastră cu taina divină. Miracolul existenţial este tras şi exprimat prin miracolul verbal. În fine, al patrulea motiv pentru care folosesc sintagma „fenomenul arghezian” într-un mod aproape denotativ, cum aş spune „fenomenul atmosferic” sau „fenomenul electric”, se leagă de imposibilitatea noastră de a-l fixa, a-l clasa pe Arghezi. Modernistă şi simbolistă, tradiţionalistă şi avangardistă, elegiacă şi sarcastică, iute şi aprigă sau, dimpotrivă, gingaşă şi plină de dulceaţă, lirica lui Tudor Arghezi debordează pe deasupra tuturor categoriilor. Pe cât de invidiat, pe atât de revendicat, poetul a fost tras într-o parte şi-n alta, pentru a-i legitima într-un fel, cu fabuloasa lui creativitate, pe artiştii mai puţin dăruiţi care i-au fost contemporani.

Este, aceasta, o şansă a autorilor – şi a criticilor – lipsiţi de geniu, dar nu şi de luciditate: să se agaţe bine de pelerina unui mare creator şi să se ţină de ea cât mai strâns, în timp ce acesta trece uşor, parcă în joacă, dintr-o epocă în alta.”

Daniel Cristea-Enache

 

 

 

 

”140, 40

 

La întrebarea ce înseamnă pentru mine Tudor Arghezi, răspund fără să ezit.Îl consider cel mai mare poet român din secolul 20 și nu numai. Mereu și mereu, mă întorc la el, îi citesc poeziile și, de fiecare dată, am aceeași impresie de prospețime și de noutate, de uimitoare forță verbală. O lirică însuflețitoare la lectură, originală, ingenioasă ca expresivitate verbală, ca stilistică, o poezie care te mișcă, te face să reflectezi, te neliniștește și te bucură, o lirică de care avem nevoie dacă vrem să înțelegem sufletul românesc în integralitatea, în absoluitatea sa. Tematica acestei poezii impresionează prin vastitate, dar și prin adâncime și prin altitudine. Arghezi este deținătorul unic al unor rețete secrete: ca un vrăjitor, știesă fie în versurile sale și senzual și eterat, și aspru și delicat, și teluric și metafizic. Sunt impresionante ușurința cu care el pășește textual la firul ierbii, fiind atent la lucrurile și la făpturile umile, și, deopotrivă, iscusința cu care reușeștesă fie și ascensional, cu urcușuri până în zonele spirituale cele mai de sus. Iar despre lexicul său neîntrecut, ce să mai spunem!: Arghezi adună ca nimeni altul o sumedenie de miresme ale limbii române,de la cele rafinate, până la cele vechi și uitate, aidoma unor flori sălbatice. Acum, la 140 de ani de la nașterea sa, îi citesc poezia și parcă e scrisă astăzi. Ba chiar, ca să fim mai exacți șisă fim drepți: parcă e scrisă mâine. Tudor Arghezi, un pisc nedepășit și de neocolit.

Cât despre Festivalul literar de la Târgu Jiu și Târgu Cărbunești, care-i poartă numele, acesta reprezintă, în chip vădit,cel mai important eveniment literar din regiunea Olteniei și unul dintre cele mai însemnate din țară. Festivalul a împlinit și el o vârstă care impune: a ajuns la a 4o-a ediție. Felicitări celor care l-au inițiat, felicitări și organizatorilor de astăzi, lui Ion Cepoi și echipei sale, care izbutesc să-l țină în viață. E greu să pui temelia unei tradiții, știm, dar și mai greu e să-i asiguri prezentul și viitorul. Personal,sunt foarte mulțumit că,la o bună parte din cele patruzeci de ediții, le-am fost alături prietenilordin Târgu Jiu, ajutând la ființarea acestei manifestări literare, și atunci când conduceam revista Ramuri din Craiova și mai apoi când, în calitate de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, am pledat în Comitetul Director al USR pentru ca Uniunea Scriitorilor să acordePremiul Național „Tudor Arghezi” Opera Omnia pentru poezie și pentru critică literară. Această asocierea instituțiilor locale din Gorj cu Uniunea Scriitorilor a fost benefică: fiindcă a dat prestigiu Premiului de la Târgu Jiu și l-a impus ca una dintre cele mai valoroase distincții literare românești. La mulți ani rodnici!

 

Gabriel Chifu

 

Adevăr testamentar

 

Într-o confesiune din 1946, în una din celebrele sale tablete intitulată „Talentul meu”, Tudor Arghezi scria: ”Cuvântul îmi vine greu în condei. Îl șterg de 10 ori și tot nu l-am găsit. Mă sângeră fraza, mă doare”.

Cine ar fi crezut? Și totuși, acesta este adevăr! O viață întreagă, a luptat cu sine să afle tainele din adânc ale cuvintelor, să le învingă împotrivirile și să le alăture, unele lângă altele spre a îi spune fără căderi estetice, gândurile și sentimentele, abandonându-se, supuse, armoniilor numai de geniul său aflate, de geniul verbal, exprimat în inegalabilele alcătuiri din poemele și prozele sale. Ele l-au așezat lângă coloanele templului scrierilor românești, înălțate de Eminescu, poetul nepereche, cel care a marcat veacul lui, al XIX-lea spre a străbate veșniciile. Lui Eminescu, i s-a adăugat dând măreție artistică veacului al XX-lea și vremurilor viitoare, scrierile de incomparabilă originalitate și vigoare purtând pecetea argheziană creatorul care iscodind și ascultând glasurile de bronz ale cuvintelor, a ajuns să împărătească severan lumea Cuvântului românesc.

În acest an, 2020, atât de încercat de tulburătoare interogații existențiale, se împlinesc 14 decenii de la nașterea lui Tudor Arghezi.

Și tot în acest an, marcat de tristele încercări pe care nu doar noi, cei adunați în jurul stâncoasei coloane carpatine, ci și planeta întreagă le traversează, urmează a avea loc, în condițiile aparte, inedite, cea de a 40-a ediție a Festivalului Internațional Tudor Arghezi, la început festival național, devenit de ani buni internațional grație unor dăruiți intelectuali angajați, cu devoțiune păstrării întru aleasă cinstire a memoriei și operei noului înaintaș, cu origini gorjenești poetul care spune în tableta mai sus amintită: “Nu am odihnă, nici sărbătoare. Stau locului și călătoresc, Carul a rămas pe loc și roțile lui fug înainte“.

Stăruind pentru a desluși mesajul din adâncuri al acestei mărturisiri, cum să nu te alături adevărului arghezian, urmând pe poet cu admirația plenară ce o îndreptățește vasta sa opera pe care a dovedesc prin festivalul prestigious inițiatorii și  organizatorii lui.

Îl urmăm așadar în călătoria pe care o vede printr-o subtilă și sugestivă metaforă, sprijinită de statornicia carului- ca simbol român de ancestrală rezonanță- nelăsând roțile să se oprească vreodată din mișcarea lor năzuitoare spre înainte?”

Nicolae Dragoș

”Spre axis mundi

 

A lua premiul ”Tudor Arghezi” la Târgu Jiu (”Premiul Național de Literatură Opera Omnia”, poezie, acordat aici, de Uniunea Scriitorilor din România, după un vot secret al Comitetului  Director prezent la festivitate) e pentru  orice poet român o mare onoare, o confirmare excepțională a valorii lui. Doar ”Premiul Național, Opera Omnia, Mihai Eminescu”, din fiecare 15 Ianuarie, de la Botoșani îl poate concura.

Ediția din 2017 m-a fericit pe mine. M-am bucurat de o laudatio a poetului Liviu Ioan Stoiciu, care a câștigat în ediția precedentă râvnitul premiu, iar potrivit regulii el oferea,  în cea următoare, laudatio noului câștigător; și de aprecierile unui critic literar de astăzi, inconfundabil, artist și subtil: Alex Ștefănescu. O sinteză a celor doi, a fost intervenția dlui Nicolae Manolescu, președintele U.S.R., cel mai ilustru și credibil critic literar român din ultimele cinci decenii, autorul monumentalei Istorii critice a literaturii române . Un asemenea context  copleșește, nu doar flateză .

Încerc, la invitația gazdelor ospitaliere din Târgu Jiu, un mic exercițiu de anamneză, după trei ani de la eveniment. Încerc să văd ce a rămas în memoria mea afectivă și emoțională neșters despre el.

Întâi: drumul (cu mașina) de la Arad la Tîrgu Jiu, oraș în care nu am mai fost niciodată, dar despre care știam atâtea, cultural vorbind. El, drumul, a fost, sigur, de ținut minte. Eram la mijloc de lună mai, într-o zonă seducătoare, paradisiacă a Gorjului. Am intrat  în Gorj dinspre Herculane.  Adică  am traversat acel peisaj ireal al Parcului National Domogled-Valea Cernei, strecurați pe lângă stânci sălbatice sau prin mici tunele săpate în ele fie de Cerna, fie de om. Abia apoi am ieșit în raiul peisagistic al Gorjului la vreme de inflorescență  explozivă, de lună  mai. Am poposit puțin în calea noastră la Mănăstirea Tismana, respirând  aerul primenit de la sfântul  lăcaș. În Târgu Jiu, odată ajunși, am recunoscut cu ușurință, mai din mers, apoi la pas tihnit,  capodoperele lui Constantin Brâncuși, această glorie a artei  moderne a lumii din secolul XX: ”Poarta sărutului”, ”Masa tăcerii”, ”Coloana fără sfârșit”. Brâncuși, prin felul său ingenios, cu tâlc, în care își plasează în spațiul urban vestitele sale capodopere creează, aici, la Târgu Jiu, ideea unei  adevărate axis mundi.

Festivitatea propriu-zisă a acordării premiilor ”Tudor Arghezi”, potrivit  unei cutume de 40 de ani (îi urez foarte mulți ani de acum înainte!) are loc la Târgu Cărbunești, spațiul natal al lui Nae Theodorescu, tatăl  lui Tudor Arghezi. Scriitorii  premiați sunt declarați, an de an, de primarul orașului, cetățeni de onoare. E un semn rar de prețuire a unei administrații locale pentru oamenii de litere de astăzi. Aici există, de asemenea, un muzeu dedicat poetului care oferă vizitatorului ceva din atmosfera aceea argheziană indicibilă –  manuscrise, cărți argheziene în ediții princeps, reviste, imagini de epocă, obiecte familiare marelui scriitor. Emoționează panoul  cu portretele fotografice în ramă ale celor câteva zeci de laureați ai premiului ”Tudor Arghezi”, nume, fără excepție, de faimă ale literelor române. Unii în viață. Ba mai mult, chiar de față, atunci.”

 

Vasile Dan

 

 

”Între trecut și prezent

 

 

Arghezi e o superbă corolă sustrasă veștejirii nu doar a Gorjului, ci și a întregii țări. Îmi aduc aminte că am stat de vorbă cu autorul Cuvintelor potrivite și, din acest motiv, chiar în primul meu an de studenție, m-am văzut exmatriculat de la Școala de literatură. Declarat nu mai puțin decît „dușman al poporului”, într-o ședință tipică pe atunci, de „demascare”, plasată elocvent chiar într-un Ajun de Crăciun. Pare o nebunie, însă a fost pura realitate. Am avut parte de represalii similare și la Cluj, unde, continuîndu-mi studiile, mă întîlneam cu Blaga, cu consecințe pentru întreaga viață. Nădăjduim să nu se mai repete atari timpuri oribile, dar tristețea lor se alătură omagiului pe care-l depun alături de confrați memoriei lui Arghezi, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea sa. Prilej cu care salut și cele trei decenii de existență a Biletelor de papagal, în variantă târgujiană, dovadă suplimentară a perenității marelui meșteșugar de cuvinte, prin mijlocirea revistei sale de inimă.”

 

          Gheorghe Grigurcu

 

 

                             ”Tudor Arghezi – aniversare de la distanță

 

La 140 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, pamfletarului Tudor Arghezi, festivalul omonim împlinește 40 de ediții și ar fi ajuns la cea de-a zecea ediție internațională sub semnul geniului arghezian.

Urez ediții multe înainte festivalului de la care am multe și minunate amintiri, inspirația și voia bună care l-au însoțit mereu. Regret că anul acesta nu ne putem întâlni față în față în orașul monumentelor lui Brâncuși și la Cărbunești, între dealuri verzi și apele Gilortului.

De 15-16 ani am participat la fiecare ediție cu nerăbdare și bucurie, iar de 10 ani am fost un fel de maestru de ceremonii în alegerea și acompanierea oaspeților străini care au primit prestigiosul premiu. În acest an i-am rugat pe laureații din afara României să îmi trimită un mic text, o amintire o fotografie și mulți mi-au răspuns cu plăcere. Memoria camerei foto i-a păstrat pe toți și am revăzut cu nostalgie arhiva mea foto din care am trimis și organizatorilor câteva imagini.

Îmi vor lipsi mult serile de șuete cu invitații și organizatorii, gazde impecabile de fiecare dată, întâlnirea cu poeții gorjeni și din țară, unii colegi de juriu alături de care am avut și dispute amicale și bucuria descoperirii unor talente proaspete. Îmi vor lipsi și drumurile de la București spre Gorj cu oaspeții străini, cărora le-am arătat dealurile Vâlcei, Horezu, Govora, și, desigur,  frumusețile Gorjului. Regret și întâlnirile informale cu conducerea Uniunii, mereu prezentă la festival și mai destinsă decât în ședințele de la sediul organizației. De fiecare dată am savurat uimirea și încântarea scriitorilor de pe alte meridiane când îi însoțeam și vedeau pentru prima dată pe viu Coloana Fără Sfârșit și parcul cu celelalte două monumente emblematice.

Toate acestea însă, din fericire, rămân acolo, în inima Gorjului și le vom admira cu plăcere la anul și, sper, la mulți ani! Viață lungă și prestigiu pe măsura celui acumulat în 40 de ani Festivalului Internațional Tudor Arghezi.”

                                                                   Horia Gârbea

 

”Aniversarea ca Întâlnire

 

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi“ îi pune pe organizatorii săi din capitala Gorjului, Târgu-Jiu, și din Târgu-Cărbunești la o încercare deloc ușoară, câtă vreme omagierea a 140 de ani de la nașterea poetului care și-a definit testamentar noblețea prin versurile ,,Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte” și a 40 de ani de când în spațiul cultural gorjean se desfășoară an de an, ediție după ediție, sărbătorirea în diverse, ingenioase, vii și mirabile forme a personalității argheziene și a destinului operei sale înțelese ca moștenire spirituală românească, câtă vreme, așadar, suntem sub neliniști mari și sub imperative care interzic comuniunea, calda și mereu surprinzătoarea întânire a scriitorilor cu ei înșiși și cu cititorii și admiratorii lor, în beneficiu spiritual și umanist. Cu toate acestea, sunt de tot sigur că bunii confrați din sistemul cultural gorjean vor găsi forme care să poată perpetua Tradiția acestei sărbători, în pofida singurătății impuse și a potrivniciilor iscate de balaurul unei boli demonice de nemaipomenită cruzime.

Ceea ce ar fi trebuit și s-ar fi cuvenit cu prisosință a fi o Întâlnire de tulburătoare reverberație intelectuală, cultural, omenească în fond, un veritabil Simpozion, cade, vai! sub porunca unui ritual văduvit de freamătul prezenței vii a inimilor și de luminile cugetelor cu dor de a fi împreună. Dar, tot atât de intens trebuie și se cuvine să ne păstrăm bucuria – măcar cea simbolică – și să nu cădem în această noapte precum cea din argheziana Duhovnicească: ,,Ce noapte groasă, ce noapte grea!/A bătut în fundul lumii cineva./E cineva sau, poate, mi se pare./Cine umblă fără lumină,/Fără lună, fără lumânare/Şi s-a lovit de plopii din grădină?/Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas,/Ca un suflet de pripas?/Cine-i acolo? Răspunde!De unde vii şi ai intrat pe unde?”

Revista ,,Familia” transmite un mesaj de solidaritate tuturor celor care – gazde, oaspeți, invitați, participanți din țară și de dincolo de granițele țării – ar fi fost, în vremuri normale, prezenți in corpore, iar acum, repet, în obligata ipostază virtuală, să pună gând la gând pentru a nu lăsa risipirii această minunată construcție a Festivalului Internațional ,,Tudor Arghezi”. Să credem că, odată trecută Urgia, ne vom regăsi la viitoarea ediție cu înnoite puteri sub bolta fastă a operei argheziene, ieșind din ,,seara răzvrătită” la lumina unei noi amiezi a spiritului indestructibil devenit sărbătoare înviată.”

 

Ioan Moldovan

 

 

”Cele câteva zile pe care le-am petrecut la Târgu Jiu, ca laureate al Festivalului de Poezie ”Tudor Arghezi” rămân înscrise statornic în memoria mea, oamenii de aici au ceva din energia poetului care a schimbat limbajul lyric, facându-l pietros, fără a-i pierde lumina inefabila dinâuntru…

Cum ziua nașterii mele nu e departe de cea a marelui poet, Bucuria mea e dublă, iar întâlnirea cu prietenii veniți din țară să cinstească opera arghezină sporește în înțeles, Tg. Cărbunești, Grădinile sale, explozia anotimpului, prezența scriitorilor , de la Acad. Eugen Simion la Ion Pop, a criticului Gheorghe Grigurcu, au compus o atmosferă cultural aparte în anul când am primit prestigiosul premiu girat de Uniunea Scriitorilor.”

 

Adrian Popescu

 

”O țară există în demnitate nu numai prin populația ei vie, ci și prin memoria cu grija păstrată a personalităților sale din trecut. Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” este, după părerea mea, emblematic pentru conservarea amintirii oamenilor de seamă care își au rădăcinile în Tîrgu Cărbunești. Respect faptul că orașulîl sărbătorește în fiecare an pe Arghezi, care se trage prin tată de aici. Așa ar trebui să facă, de fapt, toate localitățile din țară, să îi sărbătorească pe toți creatoriiiviți din perimetrul lor, chiar dacă originea lor locală este numai de a doua sau a treia generație.

Am fost la Tîrgu Cărbunești, demult, m-am bucurat de buna primire a dlui director Ion Cepoi și de serviciile iscusitului său șofer… Îmi amintesc cu nostalgie oamenii și locurile dinoraș, primul și, ca să vezi, singurul care mi-a făcut surpriza de-a mă adopta ca cetățean de onoare al său.

De fapt, cred că în momentul de față orașul are în „proprietate” simbolică cel mai mare număr de poeți și critici importanți din România, toți trecuți pe la Tîrgu Cărbunești și încununați cu Premiul Arghezi. Un premiu care poartă numele unuia dintre cei mai mari poeți universali din secolul XX.”

 

Marta Petreu

 

 

”140 de ani de la nașterea lui Ion Nae Theodorescu, viitorul scriitor Tudor Arghezi!„S-a născut la 23 mai 1880, la Bucureşti, într-o familie originară din Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj”, spun biografii (Nae Theodorescu îl chema pe tatăl lui). Nu o dată m-am întrebat, de curiozitate, cum de a fost posibil să nu-și păstreze prenumele Ion, ortodox practicant fiind (patru ani călugăr sub numele Iosif la Mănăstirea Cernica, începând cu anul 1900, ajuns chiar diacon), s-a supărat pe el însuși (și pe toată lumea) într-atât, înainte de a deveni un scriitor cunoscut?Oare, botezat Ion Nae, își serba de Sf. Ioan Botezătorul (ba chiar și de Sf. Nicolae) ziua onomastică, pe când toată lumea îl știa de Tudor? Cum să-și dezmintă botezul? La început a semnat lucrările lui literare cu Ion Theo (la îndemnul lui Al. Macedonski), ce l-a făcut să-și schimbe numele în Tudor (după bunicul patern), în loc de Ion Nae (cum era în acte), și Arghezi(în loc de Theodorescu; Arghezi de la Argeș-Argesis sau de la numele „adevăratei mame a viitorului poet”, Ergézi Rozália, iubita tatălui lui, cu care nu s-a căsătorit; faptul că a copilărit la Vlăhița, printre secui și că Tudor Arghezi știa maghiara, dezvăluie multe). În 1904, Ion Nae Theodorescu publică în revista lui, Linia Dreaptă, cu pseudonimul Tudor Arghezi. Începând cu anul 1912 publică numai cu pseudonimul Tudor Arghezi, avea 32 de ani (după ce a revenit în țară, în 1910, după cinci ani de pribegie în Occident)… Sunt intrigat, vreau să spun, fiindcă eu, cel ce scrie aceste rânduri, am numele în acte Ioan și-mi serbez ziua onomastică de Sf. Ioan Botezătorul fără să am idee că și Tudor Arghezi e, de fapt Ion (alăturat celor pomeniți la morți, să mă refer numai la ei, cu prenumele Ion: Ion Neculce, Ion Budai-Deleanu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Ion Barbu, Ioan Slavici, Ion Pillat, Ion Minulescu, Ion Vinea, Ion Caraion, sau Ion Negoițescu, Ioan Alexandru, Ion Stratan, Ioan Flora, care-mi vin în minte acum).

E un act literar fericit că Tudor Arghezi poartă numele unul Premiu Național anual (pentru poezie și critică, Opera Omnia; inclusiv un premiu Opera Omnia „atribuit unui scriitor de origine gorjenească”) și al unui festival internațional de literatură, cu premii pentru volume în manuscris și grupaje de versuri,pentru volume editate (poezie și eseu) și pentru volumepublicatecu exegeze în „arghezologie” ale unor scriitori consacrați, la Tg. Jiu și Tg. Cărbunești. Festival ce împlinește 40 de ani de când are loc! O adevărată minune, felicitări organizatorilor – în timp, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj (director Ion Cepoi), cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romania (președinte Nicolae Manolescu, care e și președintele juriului).40 de ediții „Arghezi”, cu un panou de onoare impresionant de premianți care au tot alimentat literatura română.

Sunt legat sufletește de Tudor Arghezi („Testamentul” său m-a obsedat din adolescență), am fost norocos că un Mare Premiu cu numele său a intrat și în biobibliografia mea, înnobilând-o azi.”

 

Liviu Ioan Stoiciu

 

PATRUZECI DE HAMBARE

Prestigiul unui premiu literar este conferit atât de numele scriitorului sub al cărui patronaj spiritual el se situează, cât și de numele laureaților desemnați de-a lungul anilor. Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, care se desfășoară de 40 de ani la Târgu-Jiu și Târgu-Cărbunești, a devenit prestigios deoarece poartă numele celui mare poet român din secolul al XX-lea și a avut drept laureați pe cei mai importanți scriitori români și pe unii dintre aceia străini. Nu avem decât să privim galeria de fotografii existentă la Târgu-Cărbunești într-un adevărat muzeu al literaturii și ne vom da seama de această stare de fapt. Anul trecut, înainte de a primi Premiul „Opera Omnia”, am vizitat respectivele săli și am realizat cu adevărat însemnătatea distincției în clipa în care am văzut în ce companie îmi stă fotografia. Primind și distincția de Cetățean de onoare al orașului Târgu-Cărbunești, am simțit pe propria-mi piele forța zicalei care spune că nimeni nu este profet în țara lui. Nu știu dacă aș merita sau nu să mi se acorde o astfel de distincție din partea localității în care m-am născut, dar, din moment ce nu mi s-a conferit, zicala își păstrează forța sapiențială. Toate acestea sunt motive de mă considera bucuros în mod întreit: laureat „Opera Omnia”, Cetățean de onoare și… profet, chiar dacă nu în Țara Moldovei, ci în Țara Tudor Arghezi. Marele poet începea astfel poemul Generații: „Împărăția-i strânsă în patruzeci de care,/ Ca patruzeci de hambare”. Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” se pot mândri cu cele patruzeci de hambare ale lor. Felicitări!”

Vasile Spiridon

”140 – 40

 

140 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi, 40 de ani de când oamenii județului în care se află rădăcinile poetului îl omagiază printr-un festival și o gală de premii de anvergură națională, demne de valoarea și importanța operei pe care Arghezi a dăruit-o literaturii române.

Am avut onoarea să fiu laureatul uneia dintre ediții și participant la mai multe dintre ele. De fiecare dat, am trăit din plin bucuria, alături de zeci și zeci de scriitori din țară și din străinătate, de a lua parte nu doar la celebrarea – prin recitaluri de poezie de înalt nivel, prin conferințe și dezbateri critice, prin spectacole de teatru sau de folclor – a uneia dintre cele mai importante opere din patrimoniul culturii române. Ci și la aducerea ei în actualitate, prin împletirea cu tot ceea ce constituie zestrea culturală de azi a județului Gorj, a municipiului  Târgu Jiu, a orașului Târgu Cărbunești și a altor locuri legate, într-un fel sau altul, de matricea formativă a spiritului panduresc (Petre Pandrea), atât de vizibil în creația argheziană.

Mi se pare remarcabilă deschiderea Festivalului Național „Tudor Arghezi” către tinerii creatori, către elevi și studenți: aceasta constituie nu numai șansa lui Arghezi de a avea o posteritate, ci și șansa acestor tineri de a accede la o viață spirituală, în care lectura și scrisul să contribuie la formarea lor complexă.

Este o șansă și faptul că oamenii locului – oameni de cultură, scriitori, jurnaliști, dar și autoritățile locale – știu să cultive tezaurul cultural și istoric al Gorjului. An de an, participanții la Festivalul Național „Tudor Arghezi” se întâlnesc nu  doar cu locurile de obârșie ale poetului, ci cu o întreagă pleiadă de valori culturale și de patrimoniu, de la Constantin Brâncuși și până la mănăstirile istorice din nordul Olteniei.

Hazardul biologiei a făcut ca această ediție jubiliară să se desfășoare în condiții cu totul ieșite din comun. Salut decizia organizatorilor de a continua și în această situație atipică: este o decizie întru totul demnă de spiritul lui Arghezi și de  seriozitatea gorjeană. Îmi place să cred (și am și numeroase semnale în acest sens) că noi, comunitatea ad-hoc a împătimiților de Arghezi, rămânem solidari și ne împărtășim cu valorile operei poetului și în acest context delicat, în care nu ne putem, deocamdată, întâlni față către față. Tocmai faptul că suntem împreună chiar și acum, prin inițiativa autorităților culturale gorjene de a merge mai departe, dovedește că și cei 40 de ani – în care Gorjul a cultivat memoria lui Tudor Arghezi – își au rostul lor, între cei 140 de ani de nemurire ai poetului și operei sale.

Ceea ce reprezintă, evident, garanția că Festivalul Național „Tudor Arghezi” va continua, indiferent de dificultăți. Pentru că avem nevoie de el, avem nevoie de valorile pe care Gorjul le-a dăruit și le dăruiește culturii naționale, și mai presus de toate avem nevoie să nu uităm că, indiferent cât de sus credem că putem urca pe cerul culturii, rădăcinile sunt cele care ne dau stabilitate și încredere că putem atinge astrele.”

 

 

 

Răzvan Voncu