CONSILIUL JUDEŢEAN GORJ

prin

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE GORJ

în parteneriat cu

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “CHRISTIAN TELL”

CONSILIUL LOCAL ŞI PRIMĂRIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST „DOINA GORJULUI”

În colaborare cu

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

 

 

Festivalul de literatură “Tudor Arghezi”

EDIŢIA a XL-a (40), 21 mai – 24 mai 2020

 

Ajuns la cea de-a 40-a ediţie, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi, festivalul omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a dat literatura română de-a lungul timpului şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu. Organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romania. Parteneri: Primăria Tg-Cărbuneşti, Biblioteca Jud. Gorj, Liga culturală Fiii Gorjului Bucureşti, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, Universitatea „C-tin Brâncuşi” Tg-Jiu, alte instituţii de cultură, ligi, fundaţii, societăţi culturale, posturi de radio, cotidiane şi edituri din Gorj.

*

Din dorinta de a nu renunta la celebrarea a 140 ani de la nasterea lui Tudor Arghezi, din cauza circumstanțelor create de necesitatea respectării tuturor restricțiilor sociale impuse de starea de urgentă adoptată în România, editia din acest an se va desfășura după un Regulament special si fara componenta internationala.

*

SECŢIUNI si  PREMII

I. SECTIUNEA OPERA OMNIA. Premiile (unul poezie si unul critica/ istorie literara), în sumă de 5000  lei fiecare, vor fi acordate de Uniunea Scriitorilor din România unor personalitati ale literaturii romane contemporane, iar Consiliul Local şi Primăria Tg-Cărbuneşti le va atribui titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE al oraşului.

II. SECTIUNEA «OPERA PRIMA» (volum de debut în poezie), în valoare de 1000 lei, acordat de CJCPCT Gorj. În vederea atribuirii acestui premiu, se vor cere propuneri de nominalizare unor edituri de prestigiu cu preocupări constante în promovarea pe criterii valorice a volumelor de debut tipărite în perioada mai 2019 – mai 2020.

III. SECŢIUNEA “CUVINTE POTRIVITE”, pentru volum de poezie în manuscris, deschis autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximă de 47 ani. Manuscrisele nu trebuie să depăşească 100 pagini. Se atribuie un singur premiu, în valoare de 1000 lei, şi este acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

IV. SECŢIUNEA «BILETE DE PAPAGAL», pentru grupaj de poezie.

La această secţiune pot participa poeţii ce-şi aşteaptă consacrarea, cu un grupaj de minim 10 (zece) poezii, într-un singur exemplar. Se acordă următoarele premii:

Premiul I, în valoare de 800 lei, acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj;

Premiul II, în valoare de 700 lei, acordat de Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”;

Premiul III, în valoare de 600 lei, acordat de Centrul Cultural “Tudor Arghezi” Tg-Cărbuneşti.

Menţiune (1) în valoare de 500 lei, acordată de Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj. La această secţiune vor mai fi acordate menţiuni ale unor edituri, fundaţii, reviste literare, posturi de radio etc., invitate în festival. Pentru această secţiune juriul are dreptul de a redistribui premiile. Câştigătorii locului I de la ultimele trei ediţii nu sunt acceptaţi în concurs.

V. SECŢIUNEA DE ARGHEZOLOGIE, deschisă scriitorilor români pentru exegeze care au ca obiect de studiu viaţa şi opera lui Tudor Arghezi (studii publicate sau în manuscris). Premiul în valoare de 1000 lei este acordat de CJCPCT Gorj.

VI. SECŢIUNEA PREMIUL OPERA OMNIA atribuit unui scriitor de orgine gorjenească, în suma de 1000 lei, acordat de Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti.

 

*

 

ALTE PRECIZĂRI:

1.    Lucrarile pentru sectiunile Cuvinte potrivite si Bilete de papagal vor fi transmise on line pana la data de 19 mai 2020 pe adresa cultura@traditiigorj.ro iar cele pentru sectiunile Opera prima si Arghezologie in format editat clasic, pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea “Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»”.

2.    Având în vedere conditiile solicitate pentru sectiunile Cuvinte potrivite si Bilete de papagal, concurenții sunt rugați să accepte ca numele si datele de contact sa fie mentionate în clar (in acelasi e-mail), exprimand pentru aceasta acordul în scris la finalul grupajului sau manuscrisului..

3.    Juriul, alcatuit exclusiv din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, îşi va începe lecturarea în 20 mai 2020, urmand ca în cursul zilei de 24 mai a.c. sa anunte pe site-ul CJCPCT Gorj si prin e-mail laureatii sectiunilor. Juriul are latitudinea redistribuirii premiilor.

4.    Laureatii vor transmite copie dupa cartea de identitate precum si un extras de cont necesare operatiunilor de virare a sumei constituite ca premiu.

5.    Organizatorii vor transmite laureatilor Diploma care va certifica performanta obtinuta la aceasta editie a Festivalului si îşi va rezerva dreptul de a publica in revistele propri unele lucrări prezentate în concurs, fără să acorde drepturi de autor. Lucrările participante intră în arhiva Festivalului.

6.    Laureatiilor Premiului national Opera Omnia li se va acorda Titlul de Cetatean de Onoare al orasului Tg-Carbunesti, distinctia urmand sa le fie transmisa de Primaria localitatii. 

Informaţii suplimentare la telefon/fax: – 0253/213.710 şi 0721.370057  (Centrul Jud. pentru Conservarea  şi Promovarea Culturii Tradiţionale) ; Persoane de contact: director Ion Cepoi – (0721.370057); Dan Popescu – 0747921374 danadrianpopescu@gmail.com, e-mail: cultura@traditiigorj.ro,  (Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, director Olimpia Bratu – 0253/214904)

 

NOTA: Transmiterea lucrarilor in Festival reprezinta atat dovada acceptarii Regulamentului cat si asumarea obligativitatii respectarii lui.

 

ORGANIZATORII